l>

Cotlet de porc în bere


Ingrediente:

  • 3 cotlete de porc
  • 1 lingură muștar
  • 1/2 linguriță miere de albine
  • 1 linguriță cimbru uscat
  • 1/2 linguriță busuioc uscat
  • 1 cană de bere (250-300 ml)
  • 5 linguri ulei de măsline
  • 2-3 căței de usturoi
  • sare
  • piper

 

Mod de preparare

Amestecăm mierea cu muștar și apoi ungem carnea cu acestea. Punem carnea într-un vas termorezistent. O condimentăm cu sare și piper, presărăm cimbrul și busuiocul, apoi punem cățeii de usturoi tocați peste carne. Dacă avem cimbru proaspăt putem pune și câteva fire.

Adăugăm uleiul și berea și dăm vasul la cuptor la 200°C pentru primele 20 de minute acoperind carnea cu o folie de aluminiu sau un capac care izolează termic perfect.

Apoi vom scoate folia și lăsăm să se rumenească pe ambele părți.